Campanie monitorul: Scrie-ne de ce eşti suporter al Universităţii Cluj.
Acest lucru a fost afirmat, se pare, și de Ioan Mărginean, șeful Centrului de copii și juniori al Universității Cluj.
Presa centrală a dezvăluit ieri că Ioan Mărginean îi agresează fizic și verbal pe antrenorii de juniori ai Universității Cluj, al căror șef direct este.
„Mărginean, şeful centrului şi în acelaşi timp consilierul lui Florian Walter, foloseşte un limbaj incalificabil în discuţiile cu subalternii. Tirada sa a fost înregistrată (...). Trivialităţile abundă, iar oficialul nu ratează nici o ocazie pentru a-şi intimida colaboratorii. Înscrierile la cuvînt nu sînt permise, delirul lui Mărginean nu poate fi întrerupt. Frecvenţa cuvintelor obscene e uluitoare“, notează gsp.ro, care apoi citează cuvintele jignitoare folosite de oficialul Universității.
În „discursul“ ținut antrenorilor de la CCJ, Mărginean lasă să se înțeleagă că patronul Florian Walter va pleca din vară de la Universitatea Cluj, fără a menționa însă dacă acesta va prealua sau nu Petrolul Ploiești.
„Problema voastră e foarte simplă. Să dea Dumnezeu să vină Abramovici, să vină un arab, să aveţi toate condiţiile din lume. Dar gîndiţi-vă că Apostu (n.r. - fostul primar) ne-a dat eject, acum sîntem pe ultima sută cu domnul Tişe (n.r. - preşedintele Consiliului Judeţean). Visez că se rupe totul. Da de ajută Dumnezeu să ne mutăm, cu Walter, să vă ajute şi pe voi Dumnezeu să fie bine“, s-a adresat Mărginean antrenorilor de la CCJ.
Florian Walter a preluat Universitatea Cluj în august 2009 și a făcut investiții de aproximativ 15 milioane de euro.
Finanțatorul este însă dezamăgit că nu este sprijinit cum și-ar dori de autoritățile locale. Walter ar dori ca autoritățile locale să sprijine financiar clubul (cum se întâmplă la Timișoara, unde Politehnica primește 1-2 mil