Candidaţii la presedinţia Franţei au abandonat practic definitiv subiectele de politică externă, pentru a se concentra pe chestiuni interne, cu precădere economice. Trebuie spus că problemele internaţionale nu au ocupat niciodată un loc de frunte înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. "A fi pro sau anti-Obama, pro sau anti-Putin nu a făcut pe nimeni nici să câstige, nici să piardă vreo rundă de alegeri", scria recent un editorialist francez. Cum au evoluat în ultimii cinci ani relaţiile Franţei cu cele două supraputeri care sunt SUA si Rusia?
În 2007, când a fost ales Nicolas Sarkozy presedinte al Franţei, s-a vorbit mult despre "Sarko americanul". Un slogan care dorea să marcheze o ruptură cu perioada precedentă, cea începută în 2003, odată cu refuzul Franţei conduse de Jacques Chirac de a se alinia pe poziţia Washingtonului în dosarul irakian. Refuzul francezului de-al urma pe George Bush junior pe frontul din Irak a deschis o criză fără precedent între cei doi aliaţi. Criză repercutată până si pe meniurile congresmenilor americani, în care cartofilor prăjiţi serviţi nu li se mai spuneau "french fries", ci "freedom fries".
Deîndată ce a sosit la Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy a dorit să-si afiseze prietenia cu locatarul Casei Albe, căruia îi făcea apoi o vizită mediatică sase luni mai târziu. Ruptura dorită de noul lider francez a fost însă mai degrabă una de stil, decât de fond. Cearta franco-americană fusese parţial resorbită de Chirac, care după criza din 2003 relansase relaţia Franţa-SUA, cu ocazia eforturilor de pacificare si democratizare a Orientului Apropiat si Mijlociu.
Acelasi Jacques Chirac încercase încă din 1995 să reintegreze Franţa în comandamentul militar integrat NATO, înainte de a renunţa la idee. După 43 de ani de absență din această structură, Sarkozy va consfinţi revenirea în 2009, fără ca această chestiune să fi a