Ilie Năstase îşi poate permite orice haină sau accesoriu de mii de euro, însă a dovedit că, atunci când i se pune pata pe ceva, îl achiziţionează indiferent de… calitate. Ilie Năstase îşi poate permite orice haină sau accesoriu de mii de euro, însă a dovedit că, atunci când i se pune pata pe ceva, îl achiziţionează indiferent de… calitate.
Fotoreporterii Libertăţii l-au surprins pe fostul mare tenismen făcând o tranzacţie amuzantă, în mijlocul străzii.
Cine se aştepta ca tocmai Ilie Năstase, în al cărui şifonier stau doldora haine de lux, să îşi cumpere o cataramă contrafăcută de la un parcagiu, poreclit Tarzan? Ei, uite, că se întâmplă şi la case mai mari, fostul mare sportiv făcând această tranzacţie, deloc de rangul lui Ilie, chiar în mijlocul străzii, semn că nu se sinchiseşte dacă e văzut sau nu.
Fotoreporterii Libertăţii l-au surprins pe parcagiul Tarzan în timp ce scotea catarama şi i-o dădea lui Ilie, primind în schimb suma de 100 de lei. Pesemne că Ilie Năstase e mândru de achiziţia făcută, pentru că el a atașat catarama la o curea cu mult mai scumpă şi a purtat-o sâmbătă la o prezentare de modă, eveniment care a avut loc în Bucureşti. Acolo a fost însoţit de sora lui, Georgeta Kornman, şi de iubita lui, Brigitte Sfăt.