Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arhivele constănţene, în pericol

Publicat in Romania Libera, marți 10 aprilie 2012 ·

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale mai trebuie să preia trei ­kilometri liniari de acte, dar nu are spaţiu de ­depozitare.

Şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, susţine că situaţia fondului arhivistic tomitan a fost rezolvată doar parţial prin mutarea unei părţi a arhivelor ce se aflau pe str. Cibinului în spaţiul aflat la jandarmerie. Coman spune că trebuie să preia şi să depoziteze aproximativ 3.000 de metri liniari de arhive, documente pentru care s-a depăşit termenul de preluare impus de lege de 30 de ani. "Suntem în plin proces de sistematizare a fondurilor şi colecţiilor pe care le-am mutat în depozitul din incinta grupării mobile de jandarmi Constanţa.

Am mutat peste 2.500 de metri liniari de arhivă, dar spaţiul nici pe departe nu ne ajunge pentru că am reuşit să mutăm doar fondurile şi colecţiile pe care le-am evacuat din depozitele din str. Cibinului nr. 10. Însă noi trebuie să preluăm, în următorii ani, cel puţin 3.000 de metri liniari de arhive, dar nu avem unde. Deci am rezolvat problema doar pentru moment", a explicat şeful arhivelor constănţene care este situaţia patrimoniului scriptic al judeţului. Acesta atrage atenţia că efectele nepăsării de azi se vor vedea peste 40 de ani, atunci când documentele care trebuie preluate şi prelucrate astăzi vor fi de folos. Din păcate, există pericolul ca prin nepreluarea arhivelor acestea să fie distruse, degradate şi imposibil de folosit.

De altfel, efectele neglijerii fondului arhivistic din perioada războiului şi de după se văd astăzi, când mulţi cetăţeni încearcă să-şi reconstituie titlurile de proprietate asupra imobilelor sau să-şi "găsească" anii lucraţi, iar lucrurile sunt aproape imposibile. Şeful SJAN Constanţa a mai precizat că are în subordine nouă lucrători, în condiţiile în care Arhivele ar mai avea nevoie de cel puţin încă pe atât pentru prelua

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 7 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°