Scandalul iscat de refuzul explicit sau implicit, nu are importanţă ambalajul, preşedintelui Băsescu de a primi scrisorile de acreditare ale ambasadorului olandez la Bucureşti capătă proporţii şi în nici un caz nu va avea efecte benefice pentru România. Nu pentru faptul în sine, ci pentru maniera grobiană în care se derulează evenimentele. Să fiu bine înţeles. Sunt ultimul care ar aplauda o politică românească în genunchi, indiferent de care cancelarie străină ar fi vorba.
Nu pot însă să nu constat că principalul responsabil al politicii externe româneşti, Traian Băsescu, ale cărui gafe şi inabilităţi în raporturile internaţionale sunt ştiute şi numai bine nu ne-au făcut, operează discriminatoriu, cu instrumente de măsură şi de acţiune diferite. În timp ce pocneşte din călcâie în faţa reprezentanţilor altor state, să zicem SUA, acceptând prea supus ca trimisul acestora, Mark Gitenstein, să se amestece frecvent în chestiuni de strictă politică internă - de la gestiunea economică şi legislaţia muncii sau cea penală, la politica de resurse umane, ajungând aproape să dicteze pe cine să numim în înalte magistraturi - în alte situaţii dă dovadă de o cerbicie şi un ambâţ bune într-o bodegă portuară, dar nu în relaţiile diplomatice.
Este şi cazul atitudinii faţă de Olanda, pornită de la reţinerea acestei ţări de a-şi da acceptul pentru admiterea României în Spaţiul Schengen. Până la urmă - deşi e discutabil dacă guvernul olandez, sub presiunea unui partid extremist, se opune excesiv, în pofida îndeplinirii condiţiilor strict tehnice, iar corupţia de la nivel înalt ori din vămile româneşti nu figurează printre acestea - votul acela aparţine ţării respective şi nu poate fi schimbat printr-un şantaj evident, prin scotocirea ostentativă a camioanelor cu lalele, sau prin insulte. Ci prin tratative şi tact.
A ţine la poarta Cotroceniului, ca pe un milog în ploa
