Marţi, 3 aprilie 2012, orele 13 - New York, Manhattan. Hotel Michelangelo, camera 723. Gol, pe patul său, Richard Descoings e mort. Acesta este ADEVĂRUL. Nu poate fi nici tăgăduit, nici ascuns de nimeni şi de nimic din această lume.

S-ar putea spune că, primăvara mai ales, hotelurile din Manhattan nu sunt prielnice francezilor. Nu s-a împlinit nici măcar un an de când Dominique Strauss-Kahn se prăbuşea în disgraţie şi decădere, tot dintr-un hotel newyorkez. Din marele şef FMI şi unicul candidat care l-ar fi făcut ţăndări pe Nicolas Sarkozy în actuala bătălie electorală nu a rămas decât un nefericit bătrân, mai degrabă detestabil, târât în interminabile procese pe o temă unică (sexul), cu oarece variaţiuni (hărţuire, viol, proxenetism). Dar DSK trăieşte, iar Richard Descoings a murit.

O altă mare deosebire între cele două situaţii ar fi că, dacă în cazul lui DSK nimeni nu s-a întrebat ce căuta el la New York, scopul călătoriei lui Richard Descoings este foarte clar. Director al prestigiosului institut de studii politice (IEP) din Paris, acesta participa la o conferinţă a şefilor celor mai mari şcoli şi universităţi din lume, organizată la Columbia University, sub egida ONU. Luni, 2 aprilie, Richard Descoings participase la deschiderea lucrărilor, prilej cu care Ban Ki-Moon, secretarul-general al ONU, ţinuse discursul inaugural.

Compromiterea. Dincolo de coincidenţele conjuncturale de timp şi de spaţiu, o paralelă poate totuşi fi stabilită între cele două cazuri, pentru că de fiecare dată a rezultat o tentativă de compromitere a unei personalităţi din Franţa. DSK şi-a văzut cariera distrusă iremediabil dar, ţintuit la stâlpul infamiei, trăieşte. Pe Richard Descoings toate omagiile din lume nu îl mai pot readuce la viaţă. Nici omagiile, nici bârfele.

Şi, la urma urmei, nu poţi să nu te întrebi cu obidă: Ce tentaţii are New York-ul ăsta de sco