Reţeaua de hipermarketuri Cora plănuieşte să introducă şi în România serviciul de comenzi online cu ridicare a produselor din magazin, denumit “Cora Drive”. Retailerul nu a stabilit însă data lansării serviciului în ţară.
„Analizăm foarte serios posibilitatea de a intra pe segmentul online. Nu vom utiliza o platformă precum Houra în Franţa, care este un adevărat cybermarket, ci modelul Cora Drive, prezent în trei sferuri din reţeaua franceză a magazinelor Cora”, spune Thierry Destailleur (foto), director general de Exploatare Cora România.
Principiul de funcţionare a Cora Drive este simplu: clienţii consultă oferta de produse online, îşi trimit lista de cumpărături, iar când ajung la Cora, produsele le sunt livrate şi încărcate în maşină. „Nu am stabilit încă data lansării serviciului în România”, precizează Thierry Destailleur, cu menţiunea că „în scurt timp, toate magazinele Cora din Franţa vor avea acest serviciu”.
Deja Cora România a lansat (la finalul lui 2010), serviciul Cora Digital prin intermediul căruia clienţii magazinelor mai mici din provincie au acces la întreaga gamă de echipamente IT&C şi electrocasnice a Cora. Practic, clienţii consultă oferta pe site şi îşi pot comanda produsele direct acasa. „În prezent, acest serviciu merge din ce în ce mai bine şi dorim să-l dezvoltăm şi să-i dăm mai multă consistenţă”, mai spune Destailleur.
Offline, reţeaua de hipermarketuri deţinută de grupul franco-belgian Delhaize are planuri de extindere agresivă în următoarea perioadă. Astfel, în acest an, Cora va deschide trei hipermarketuri - la Bacău, Slobozia şi Bucureşti. În urma extinderii, vor fi angajate în jur de 1.000 de persoane.
Cora deţine, în continuare, cele mai profitabile magazine de pe piaţa locală. Totuşi, retailerul nu a rămas neatins de criză: "am înregistrat scăderi de 15-20% faţă de perioada dinainte de c