Rezultatele turbate continuă să-şi facă de cap prin campionatul nostru cel cotonog. Acolo unde logica se dovedeşte a fi neputincioasă, acolo unde nici în glumă nu poţi vorbi despre valoare sau constanţă în joc, întâmplarea construieşte surprize de toată frumuseţea. Martorii detaşaţi ai fenomenului se amuză copios pe seama zurbagelii care domină competiţia. Umorul nu leagă însă prietenii cu cei săraci în capul lor. Crizaţii care trebăluiesc prin fotbal, îndeosebi cei care nu ştiu că nu ştiu, reacţionează de parcă ar fi atinşi de streche. Îşi asumă bezmetic responsabilităţi fără suportul competenţei, practicând sacrificii ritualice total aiurea.

Dinamo a fost echipa cu cea mai urâtă risipire de puncte în 2012. Lidera autoritară a trecerii peste ani a cheltuit în doar şapte etape avansul acumulat în turul campionatului şi a ajuns în momentul de faţă subalternă a CFR-ului din Cluj, la cinci puncte diferenţă. Cauza declinului nu-şi găseşte nicicum explicaţia în vreo întărire a echipelor care i-au ajuns din urmă pe dinamovişti sau chiar i-au şi întrecut. Dinamoviştii trebuie să-şi asume distrugerea pe proprie răspundere. Acolo, în interiorul clubului, a fost preparată pasila neputinţei. Iar dacă antrenorul este acelaşi, dacă nu s-a umblat semnificativ la lotul de jucători, vinovate nu pot fi decât strategia pregătirii de iarnă şi/sau disensiunile care i-au învrăjbit pe acţionari şi dorinţa acestora de a-şi marca teritoriul.

Indolenţa în joc observată în unele evoluţii ale dinamoviştilor se poate explica, aşa cum susţin parte dintre critici, prin precara pregătire fizică din cantonamentele iernii. Dar respectiva explicaţie, chiar dacă are întrucâtva suportul realităţii, nu mi se pare suficientă. Eu aş paria, mai degrabă, pe stricarea atmosferei de vestiar. Iar informaţiile care răzbesc dincolo de cenzura discreţiei confirmă ipoteza. Liviu Ciobotariu, cel care