FMI a făcut publică evaluarea aranjamentului de asistenţă financiară încheiat cu România în mai 2009, coparteneri fiind UE, Banca Mondială, BERD şi BEI. Evaluarea spune că acordul a prevenit intrarea României într-o corecţie dezordonată a dezechilibrului extern (rezervele valutare la finele lui 2008 acopereau 88% din datoriile externe totale pe termen scurt), fiind însoţit de o consolidare fiscală de amploare. Se remarcă diminuarea deficitului structural al bugetului public de la 8,5% în 2008 la cca 3% din PIB în 2011, menţionându-se că ajustarea ar fi putut fi mai graduală, dar că opţiunile de corecţie au fost ale autorităţilor române. Sunt evidenţiate măsuri de reformă structurală (salarizare, reformă a pensiilor, piaţa muncii etc.) ce ar trebui să sprijine sustenabilitatea finanţelor publice şi creşterea competitivităţii. Nota generală a evaluării, implicit a propriei activităţi, este pozitivă.

În iarna lui 2008, un "sudden-stop", o îngheţare brutală a pieţelor financiare cu blocări de finanţare, a creat o ameninţare excepţională pentru o economie cu deficite externe mari şi cu finanţare prin îndatorare crescândă, cu grad înalt de euroizare. Dar evaluarea trece sub tăcere, în opinia mea, aspecte ce ar ilustra carenţe ale programului cu FMI.

Este vorba astfel de subestimarea iminenţei aterizări forţate a economiei. Chestiunea priveşte nu atât numere, întrucât peste tot în lume prognoze au fost date peste cap de criză. Dar o economie cu deficite de cont curent de două cifre, cu îndatorare externă privată foarte rapidă, la scadenţe mici, cu orientare a investiţiilor nu spre tradables (comercializabile), nu avea cum să evite o aterizare forţată severă. Unii au făcut comparaţii cu Polonia amintind ponderea comerţului exterior în PIB, gradul de intermediere financiară etc. sugerând că dacă va fi recesiune în România ea va fi relativ blândă. Dar Polo