Dacă dileala publică politic(ianist)ă de la vârful republicii n-ar fi pe banii noştri şi nu ne-ar afecta direct, ultima săptămână ar putea fi lejer declarată a comediei. Mă gândesc că, în măsura în care prin absurd chiar ar exista vreun observator total neutru şi deloc implicat în ghiveciul ăsta călugăresc, s-ar tăvăli de râs în faţa televizorului.

Întâi iese solemn, într-un mediu controlat, aseptic, premierul-cărturar. Care, după ce se uită un pic urât la bietul moderator, ne anunţă doct că, de-atâta relansare şi efervescenţă economică, guvernul lui de iscusiţi a dat marea lovitură a privatizării. Şi că partenerul selectat e un investitor atât de misterios, încât poate ne-o spune el cândva, dac-o avea chef şi timp să ne bage-n seamă, cine-i gagiu' ăla de treabă care s-a găndit să înfiinţeze o firmă dedicată, să ne facă un bine şi să ne ia gaura neagră de pe cap. Şi că ăia care zic nasoale de afacerea Cuprumin nici nu se pricep şi-s şi cam răuvoitori. Şi că gata, ajunge cu suspiciunile, că el, miezul din Fanta, funcţionează pe bază de patriotism şi interes naţional. Povestea continuă în crescendo, cu o ultimă şi dramatică negociere, la ceas de seară, cu oamenii misteriosului. După miezul nopţii, cu ochii mijiţi de somn şi nerăbdare, în loc să vedem anunţata semnare a contractului cu Popa de Treflă, apare-n geam Juvetele de Pică. Fost electrician, azi ministru fălos ca măgarul la trăsură, omul ne anunţă că s-a sucit canadianu', care nu mai pune banu' şi că ne-a picat afacerea secolului; care, evident, urma să ne scoată din foame. Anunţul pare a fi unul definitiv, că-i urmat de angajamente solemne despre ce n-o să mai accepte România în vecii vecilor, amin! Da-i urmat, imediat, atât de româneşte, de replici şi contrareplici ale părţilor, de-ţi vine să juri că şi canadianu-i vreun văr de-al treilea cu noi.

În paralel cu dramaticele negocieri, Părintele Na