Creatoarea de modă Rita Mureşan este urmărită de ghinion pentru că, în ultima vreme, fiicele sale au avut serioase probleme de sănătate. După ce a trecut printr-un necaz cu Rebeca (15 ani), care a suferit 6 operaţii la mâna dreaptă, acum şi fata cea mică, Gloria (12 ani), a suferit o intervenţie chirurgicală la şold. Creatoarea de modă Rita Mureşan este urmărită de ghinion pentru că, în ultima vreme, fiicele sale au avut serioase probleme de sănătate. După ce a trecut printr-un necaz cu Rebeca (15 ani), care a suferit 6 operaţii la mâna dreaptă, acum şi fata cea mică, Gloria (12 ani), a suferit o intervenţie chirurgicală la şold.
Rita e în pragul disperării, deoarece de mai bine de şapte ani umblă prin spitale cu Rebeca(15 ani), fata cea mare, care şi-a rupt mâna dreaptă în holul unui hotel de lux din Bucureşti. Puştoaica a salvat atunci viaţa unui copil, care se juca în preajma unei mese din marmură. În momentul în care blatul mesei era să cadă peste el, Rebeca a intervenit, bucata de marmură căzând peste mâna ei şi fracturându-i-o. A avut nevoie până în prezent de şase operaţii.
Când să răsufle şi Rita uşurată, iată că un alt necaz s-a abătut asupra familiei sale: “Gloria, fiica mea cea mică, a căzut din leagăn şi a trebuit să fie operată de urgenţă la şold, la Spitalul “Grigore Alexandrescu”. M-am speriat îngrozitor. I s-au pus câteva şuruburi de susţinere a şoldului, iar zilele acestea i le-au scos. Acum, Gloria se simte foarte bine, merge din nou la şcoală!”, ne-a declarat designerul Rita Mureşan.
Rita Mureşan tocmai s-a întors dintr-o călătorie spirituală pe care a efectuat-o în Brazilia, unde s-a întâlnit cu unul dintre cei mai cunoscuţi tămăduitori ai planetei, Joao de Deus. “Mi-am propus patru călătorii spirituale anul acesta: Brazilia, Peru, India şi Bali. M-am dus în Brazilia să primesc răspunsuri şi să scap de ghinion. Am avut două dorinţe.