Fotbalul pare maimuţoiul agăţat la oglinda retrovizoare a granzilor. Cumpărat la ofertă dintr-o benzinărie.
Ţopăim. E petrecerea nebunilor în jurul fierturii lungi a campionatului care dă în clocot. “N-am mai văzut de cînd mă ştiu aşa ceva”. Caudiu, împăratul exilat şi nebărbierit, mai are puţin şi îşi face cruce. Aşa cum şi-au făcut alţii cînd a fost el numit antrenor la Cluj, o glumă care ţine. De ce? Pentru că poate. Pentru că se poate. Peste tot e veselie mare, chiar şi la durere. Suspans total într-o luptă brutală şi cinică, undeva între Conan Doyle şi Conan Barbarul. Capetele se rostogolesc mai ceva ca mingile. E fum şi e fun. E adrenalină. Fotbalul face în toate felurile. Se zbate de ţi-e mai mare dragul. Se zbate ca un peşte pe uscat.
Cică Ciobi rămîne la Dinamo pentru că e ieftin. Ca şi Platini. Bonetti, alt ieftin, plecat nu demult cu un şut bine plasat, s-a întors. Ca director tehnic, adică şeful lui Ciobi. Acceptă Ciobi un şef? Probabil că da, pentru că e ieftin. Cam despre asta e vorba. Nu despre fotbal. Cluburile însă primesc de la televiziuni aceiaşi bani de ani de zile, spre deosebire de alţi amărăşteni din piaţă, care merg pe sîrmă fără această plasă de aur sub ei. Pe bune, ar cam fi cazul să le arătăm un deget. La obraz. Ăla subţire, care se ţine cu cheltuială, care costă, şi-atunci plăteşte Costa. “Animalul” a plecat cu coada între picioare, bine că nu ne-a ars şi vreo două palme! Sărmanul Jorge, s-o fi culcat liniştit auzindu-l pe patron că nu antrenorul e vinovat. Ha, ha! Păi, chiar aşa, un război care trebuie musai cîştigat după vînzarea celor mai buni jucători e plin de victime colaterale. Uite, Rapid. Pe de o parte sînt arbitrii, ghinionul, neamul nesimţit, comploturile, destinul. De cealaltă, Sotelo. Se echilibrează treaba. Dacă intra şi el, Gruia era caz de Guinness Book.
La Steaua şi la Vaslui e altceva. Investiţie, da,
