Magistraţiide la Curte de Apel judecă astăzi recursul procurorilor DNA faţă de decizia de a-l pune în libertate pe Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, şi pe doi dintre subalternii acestuia. Cei trei sunt acuzaţi că au cerut taxe de protecţie angajaţilor în valoare de 800.000 de euro.
Sorin Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.
Mai exact, procurorii susţin că cei trei îşi ameninţau angajaţii că îi concediază dacă nu cedează o parte din salariu, reprezentând sume cuprinse între 30% şi 70% din venitul lunar al acestora. Acesta îi obliga, de asemenea, să semneze lunar un contract de sponsorizare prin care să se justifice banii.
Alături de Dimitriu sunt cercetaţi Gabriel Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCIB, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi opt infracţiuni de şantaj în formă continuată.
Citeşte şi De ce au respins judecătorii arestarea preventivă a şefului Camerei de Comerţ, care şi-a şantajat angajaţii cu 800.000 de euro