Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două persoane reţinute şi şapte autoturisme de lux ridicate, în urma percheziţiilor la hoţii de maşini din Suceava

Publicat in Antena 3, marți 10 aprilie 2012 ·

Două persoane au fost reţinute şi şapte autoturisme de lux au fost ridicate în urma percheziţiilor domiciliare efectuate luni de poliţiştii suceveni, a informat marţi purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, citat de Agerpres.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sprijiniţi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă au efectuat, luni, şase percheziţii domiciliare la un număr de patru persoane suspecte de comercializarea unor autoturisme de lux provenite din furturi la nivel naţional şi internaţional, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate sume de bani, înscrisuri şi alte mijloace materiale de probă.

De asemenea, au fost ridicate şi indisponibilizate un număr de şapte autoturisme de lux cu o valoare de circa 250.000 euro, urmând a fi dispuse constatări tehnico - ştiinţifice şi alte verificări prin canalele de cooperare poliţienească internaţionale pentru clarificarea situaţiei juridice a acestora.

La percheziţia efectuată în comuna Vereşti s-au înregistrat incidente între membrii familiei acestuia, susţinuţi şi de alte persoane din comunitate, împrejurare în care s-au folosit substanţe iritant lacrimogene şi s-a executat un foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare.

Patru suspecţi au fost puşi în urmărire penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu participaţii diferite, faţă de primii doi luându-se măsura reţinerii pentru o perioada de 24 ore, în cauză fiind întocmit referat cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Două persoane au fost reţinute şi şapte autoturisme de lux au fost ridicate în urma perche

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 30 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Câți bani au cheltuit tinerii la Beach, Please! în 2025. Suma este de ordinul milioanelor de euro

Cancan acum 4 ore
După zile întregi de distracție, festivalul Beach, Please! și-a închis porțile. Ediția din acest an a fost una grandioasă și a adus cifre record, atât ca număr de participanți, cât și ca încasări. Tinerii s-au distrat copios în Costinești, dar distr

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°