Ediția a șasea a International Romani Art Festival (IRAF) va avea loc, de această dată, la București. Spectacolele sunt programate între 7 și 10 iunie. Sâmbătă, 9 iunie, show-ul va fi asigurat de Antwerp Gypsy Ska Orkestra. Antwerp Gypsy Ska Orkestra
După ce au anunțat prezența lui Lulo Reinhardt pe scena celei de-a șasea ediții a International Romani Art Festival (IRAF), organizatorii au făcut public și invitații care vor electriza Capitala în cea de-a treia seară a festivalului: Antwerp Gypsy Ska Orkestra.
Belgienii au venit pentru prima oară în 2010 în România, tot în cardul IRAF, ediția din acel an desfășurându-se la Timișoara.
„Sunt sigur că Antwerp Gipsy Ska Orkestra o să fie o reală surpriză pentru București. Sunt o adevărată explozie pe scenă! Un adevărat șoc cultural.
Nu-i poți compara cu nimeni și nimic altceva. Am avut foarte mulți artiști valoroși în IRAF de-a lungul anilor și de toți ne mândrim să-i fi avut pe scena festivalului. Antwerp Gypsy Ska Orkestra sunt printre aceia pe care abia asteptăm să-i revedem”, a precizat Adrian Voichițescu, coproducător IRAF.
Cunoscuți pentru ritmurile lor energice, Antwerp Gypsy Ska Orkestra adună șapte muzicieni din colțuri diferite ale lumii, fiecare cu un background muzical diferit.
„Se poate spune că această trupă are tot ce îi trebuie: un solist carismatic, o energie incredibilă pe scenă, o varietate de ritmuri și stiluri ce forțează limitele obișnuite ale muzicii ska, capacitatea de improvizație a unor jazzmeni și, cel mai important, un sound propriu atât de bogat și natural”, mai spun organizatorii.