Trei tineri, în vârstă de 20, 21 şi respectiv 25 de ani, probabil de origine română sunt suspectaţi că l-au ucis pe Jean-Nérée Ronfort, un celebru expert în artă la 3 aprilie la Paris. Ei au fost deferiţi, luni, Parchetului francez, relatează „Le Nouvel Observateur“.
Arestaţi sâmbătă la Paris şi Saint-Denis, "suspecţii resping responsabilitatea crimei", a declarat marţi o sursă apropiată anchetei, agenţiei Associated Press. Tinerii, de origine română, ar fi fost căutaţi după descoperirea unei amprente la locul crimei.
Victima în vârstă de 68 de ani a fost găsită, în jurul orei 06.00, de colegul său, îngrijorat că nu venise la birou. Întins pe jos, bărbatul avea capul spart. El a fost internat la spitalul Lariboisière, unde a decedat în ziua următoare.
Obiectele sale personale, între care actele de identitate, telefonul, ceasuri de valoare şi cardul bancar i-au fost furate.