Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hollande vs. Sarkozy - Cine va câştiga controlul Franţei: Un socialist care mizează pe protejarea puterii de cumpărare sau un preşedinte care spune că sunt prea mulţi străini în ţară?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 aprilie 2012 ·

În două săptămâni se dă prima bătălie pentru ocuparea preşedinţiei Franţei şi pentru prima dată într-o generaţie conducerea uneia dintre cele mai mari economii ale lumii şi totodată o putere nucleară ar putea reveni, contrar tendinţei europene, unui politician socialist, de stânga, François Hollande.

Printre promisiunile cu care Hollande încearcă să-l înfrângă pe principalul contra­candidat, actualul preşe­dinte Ni­colas Sarkozy, se regăsesc plafonarea preţu­rilor benzinei, reducerea remu­neraţiei primite de şeful statului şi majorarea alocaţiei pentru şcolari cu 25%.

Ce propune Sarkozy, un căpitan care-şi conduce vasul prin furtună

Sarkozy, în schimb, a promis, portretizându-se drept un căpitan care-şi conduce vasul prin furtună, că va proteja Franţa de pieţele financiare, de terorism, de imigraţia necontrolată şi a recurs chiar la ameninţări la adresa altor guverne că-şi va retrage ţara din spaţiul Schengen de liberă circulaţie dacă nu este înăsprit controlul la graniţe. Sarkozy susţine că este cel mai bun candidat pentru a proteja ţara contra crizelor economice şi globalizării, scrie The Telegraph.

Preşedintele a anunţat în manifestul electoral că dacă este reales, Franţa va căuta să-şi îngheţe contribuţia la bugetul Uniunii Europene, să reducă la jumătate numărul de imigranţi, că va insista ca UE să ceară reciprocitate în relaţiile comerciale şi că va încuraja şomerii să-şi îmbunătăţească pregătirea profesională.

"Vă anunţ că Franţa va cere ca fondurile cu care contribuie la bugetul UE să fie îngheţate, ceea ce ar aduce economii de aproape 600 milioane pe an", a declarat Sarkozy. Franţa este unul dintre cei mai mari beneficiari ai fondurilor UE alocate agriculturii. Ţinta actualului preşedinte este de a echilibra bugetul până în 2016. Sarkozy a avertizat că un eşec în a stabiliza bugetul ar aduce ţara în situaţia statelor sud-

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum o ora
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Occidentul contrazice Kievul. Rusia nu ar fi utilizat o rachetă balistică intercontinentală în atacul de la Dnipro

Ziare.com acum 6 minute
Doi oficiali occidentali au afirmat, pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că Rusia nu a utilizat o rachetă balistică intercontinentală în timpul atacului de joi, 21 noiembrie, asupra oraşului ucrainean Dnipro (partea central-estică a Ucrainei

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum o ora
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe zboruri înregistrează întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care au decolat joi dimineaţă au avut întârzieri,

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare de stat în valoare de 578 milioane euro pentru sprijinirea firmelor mari consumatoare de energie

HotNews acum 3 ore
Comisia Europeană a aprobat o schemă a României în valoare de 578 de milioane EUR (2,9 miliarde RON), al cărei scop este să reducă nivelul taxei pe energie electrică pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, potrivit unui comunicat al Com

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°