Mulţi liberali îşi doresc funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj! Declaraţia a fost făcută de preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, la „Punctul pe I”, acesta precizând că este mai mult ca sigur că cel de-al doilea post de vicepreşedinte al instituţiei va reveni PSD-ului.
Invitat la „Punctul pe I”, preşedintele PNL Gorj, Dian Ppescu, a declarat că unul din cele două posturi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean vor reveni liberalilor. Mai exact, Popescu a accentuat faptul că îşi doreşte ca liberalul ce va fi desemnat să ocupe partea activă din Consiliul Judeţean. „Nu avem nevoie de un om care să ocupe o poziţie cu secretară şi şofer. Avem nevoie de un o persoană care să ştie ce înseamnă finanţarea europeană, care ştie ce înseamnă un proiect cu axele prioritare, cum să ajuţi un primar, cum să promoveze un primar … Astea sunt condiţiile pe care trebuie să le aibă un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean”, a declarat Dian Popescu. Întrebat care ar fi persoana avută în vedere pentru această funcţie, liberalul-şef a precizat că singurii în măsură să-şi alegă vicepreşedintele la Consiliul Judeţean sunt primarii care vor fi chemaţi să-şi desemneze reprezentantul într-un BPJ lărgit. „Sunt mulţi liberali care îşi doresc această poziţie şi aici va decide partidul. Va fi un BPJ lărgit, chiar Delegaţia Permanentă, unde primarii vor avea un cuvânt de spus, ei sunt importanţi pentru că ei aduc voturi”, a mai adăugat Dian Popescu. Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a precizat că el nu va face nici o recomandare legat de viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean, susţinut de PNL, pentru a nu exista speculaţii.
Mulţi liberali îşi doresc funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj! Declaraţia a fost făcută de preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, la „Punctul pe I”, acesta precizând că este mai mult ca sigur că cel de-al doilea post de vicepreşedi