La trei ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009 ne întrebăm în continuare ce a fost atunci - revoluţie, revoltă, un protest sau un scenariu de schimbare a regimului politic?

Un răspuns univoc nu poate fi formulat. Mai mult, nici nu poate fi vorba de o părere general acceptată, întrucât chiar în momentul desfăşurării protestelor stradale societatea era dezbinată în cei care susţineau deschis acţiunea, alţii care o condamnau făţiş, iar a treia categorie, puţin numeroasă de data asta, se pare, a rămas oarecum indiferentă.

Ulterior, viziunile s-au diversificat în funcţie de expectanţele diferite pe care le-a avut cetăţeanul de rând de la schimbarea politică din ultimii trei ani. Unii care erau sceptici iniţial în ceea ce priveşte şansele schimbării au devenit mai optimişti, iar alţii din contra - mai pesimişti.

În ansamblu însă lucrurile merg spre bine, chiar dacă nu cu viteza dorită. Din această perspectivă, ceea ce a început la 7 aprilie 2009 merită a fi numită o revoluţie, o revoluţie twitter, aşa cum a fost botezată de mass-media internaţională, dat fiind rolul jucat de reţelele sociale de pe net în mobilizarea în timp record a zeci de mii de oameni pentru a participa la un protest organizat împotriva puterii.

Din alt punct de vedere, abia recent s-a încheiat primul ciclu al schimbării, acela al suplinirii tuturor funcţiilor importante în stat, odată cu alegerea preşedintelui Republicii Moldova.

Abia de acum putem solicita puterii, cu îndreptăţire deplină, îndeplinirea promisiunilor sale electorale. Acum puterea are dezavantajul de a nu mai putea invoca explicaţii ieftine, dând vina pe fosta guvernare şi pe blocajele create de opoziţia actuală, neocomunistă, atunci când cetăţenii îi cer socoteală.

La nivel simbolic, trebuie să existe un loc care să fie consfinţit drept loc al comemorării acestui eveniment, mai ales că Parlamentul