Dascălul Vasile Ilieş a împlinit suta de ani dar nu şi-a pierdut luciditatea şi amintirile. Rememorează prin ce-a trecut după marele crah şi cum i-au reîntregit salariul de învăţător abia în 1938. "Când or fi bani la bujet, aşa-mi scria pe un bilet Guvernul despre salariul meu", îşi aminteşte omul-centenar.

99,8% dintre români nu pot răspunde la întrebarea "Cum este viaţa la 100 de ani". Vasile Ilieş face parte dintre cei 0,2% care ştiu răspunsul pentru că a trecut pragul şi încă se simte bine. Nu şi-a pierdut vitalitatea şi are o cursivitate a povestirii încântătoare. "Am avut o viaţă perfectă", spune despre sine fostul dascăl.

Doi oameni contau în sat: preotul şi învăţătorul

Bătrânul cu parul alb şi cu faţa senină, s-a născut în 1912. A fost învăţător, a devenit soţ şi tată, a fost pe front, a revenit dascăl în satul Corund, judeţul Sălaj, s-a pensionat în 1968 cu un bilanţ frumos - 15 ingineri, 7 profesori, doi medici, şase ofiţeri şi cinci medici veterinari. Din satul lui erau destui.

"Dacă pun unele peste altele pot să spun că realizările depăşesc faptele de care nu îmi place să îmi aduc aminte", spune Vasile Ilieş. S-a născut în Imperiul Austro-Ungar, apoi a trăit în România condusă de regi, preşedinţi comunişti şi democraţi.

Norocul lui a fost că a avut parte de un tată care înţeles că doar cartea îi putea aduce parte de un viitor sigur. Aşa că în 1924, pe când avea 12 ani, a fost dus la gară de către tatăl său şi pus pe un tren şi trimis la şcoala normală, de unde ieşeai învăţător. "Noi am fost cinci copii. Tata era un ţăran deştept cu puţin pământ. Avea vreo cinci iughere de pământ. Aşa s-a gândit că pe primii trei să ne dea la şcoală şi să facem carte ca să ne putem descurca în viaţă, pentru că nu avea de unde să ne dea pământ la toţi. Aşa am ajuns învăţător. În 1930 eram învăţător provizoriu, adică d