Ai devenit de curând părinte adoptiv şi îţi pui întrebarea dacă îi vei spune vreodată micuţului cine eşti de fapt? Nu mai sta pe gânduri, noua lege te obligă să-i dezvălui copilului adevărata identitate. Ai devenit de curând părinte adoptiv şi îţi pui întrebarea dacă îi vei spune vreodată micuţului cine eşti de fapt? Nu mai sta pe gânduri, noua lege te obligă să-i dezvălui copilului adevărata identitate.
Legea 233/2011, prin care a fost modificată Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, prevede următoarele:
-noii părinţi trebuie să informeze gradual copilul de la vârste cât mai fragede. Astfel, micuţul va afla că a fost înfiat. Acest lucru se va face şi în colaborare cu specialiştii din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
- persoanele adoptate au dreptul de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi de a beneficia de sprijin în realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor naturali sau a rudelor biologice. Toate informaţiile relevante referitoare la adopţie trebuie păstrate minimum 50 de ani, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviinţare a minorului.
-grăbirea procedurile de adopţie, fapt ce va determina creşterea numărului de copii ce vor beneficia de un cămin nou. Micuţii ar trebui să ajungă în familiile, care îi doresc mult mai repede. În cazul celor care sunt înregistraţi cu părinţi recunoscuţi, copii vor deveni adoptabili în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere. Mai există situaţia, când părinţii declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea bebeluşului, iar rudele până la gradul patru nu au putut fi găsite. În acest caz, cel mic este declarat adoptabil în două luni.
-gradul de compatibilitate dintre copii şi viitorii părinţi va fi verificat pe computer de un soft special. Toat