UPDATE Preşedintele Camerei de Comerţ, Sorin Dimitriu, se află internat la Spitalul Fundeni, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul Alexandru Şerban, reprezentantul lui Dimitriu în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care marţi ia în discuţie cererea procurorilor anticorupţie de arestare a acestuia.
Avocatul a spus doar că Sorin Dimitriu, în vârstă de 67 de ani, ar avea probleme cardiace, el acuzând anumite probleme, astfel că a fost internat.
Recursul procurorilor anticorupţie faţă de punerea în libertate a preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industriei a Capitalei, Sorin Dimitriu, a consilierului acestuia, Gabriela Dumitriu şi a directorului general al instituţiei, Gabriel Mihuţ, se judecă, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), informează Mediafax.
Sorin Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, informa, în 3 aprilie, Direcţia naţională Anticorupţie (DNA).
Alături de acesta sunt cercetaţi Gabriel Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCIB, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi opt infracţiuni de şantaj în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2010 - martie 2012, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu, în asociere cu al