Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război total în Partidul Comunist Chinez. Soția lui Bo Xilai, arestată pentru uciderea unui afacerist britanic

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Soția fostului lider comunist Bo Xilai, până acum câteva luni considerat succesor al lui Hu Jintao în fruntea Chinei și văzut drept cel mai occidentalizat activist din Partidul Comunist, a fost arestată, fiind acuzată că ar fi ucis un cetățean britanic. Sursa: Reuters

Gu Kailaia fost transferată în ”custodia autorităților judiciare”, în cadrul anchetei morții lui Neil Heywood.

Soțul ei, Bo Xilai, fost primar al orașului Chongqing, a fost demis din toate funcțiile deținute în Partidul Comunist. Fusese unul dintre cei mai populari politicieni chinezi. A fost însă destituit, printr-o decizie surpinzătoare, luna trecută, când a fost schimbat din funcția de președinte al filialei partidului din Chongqing.

Schimbarea acestuia s-a produs după ce șeful poliției locale, Wang Lijun, și-a petrecut o zi în Consulatul SUA din Chengdu, zvonindu-se că dorea să ceară sprijin din partea americanilor pentru a pleca din țară, sprijin pe care nu l-a primit.

Agenția de presă China Nouă susține că Gu Kailai "a fost transferată în custodia autorităților judiciare, fiind suspectată de ucidere intenționată a consultantului de afaceri Neil Heywood”.

Prieteni buni

Heywood, un prieten apropiat al familiei lui Bo Xilai, a murit, în noiembrie 2011, la Chongqing. S-a spus atunci că bărbatul de 41 de ani ar fi decedat din cauza unui abuz de alcool, dar prietenii săi au susținut că el nu obișnuia să bea atât de mult. Zvonurile au continuat să circule, în legătură cu prietenia dintre cei doi bărbați.

O anchetă nouă legată de acest deces ar fi scos la iveală faptul că soția lui Bo și fiul acestora erau în relații bune cu Heywood, dar au avut un conflict din motive financiare, care s-ar fi acutizat.

”Potrivit investigatorilor, dovezile existente arată că Heywood a fost ucis, dar Gu Kailai și un angajat care lucra în casa lor, Zhang Xiaojun, sunt susp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 46 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 36 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 54 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 14 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°