Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Administraţia din Alba Iulia scoate pavele ca să pună pomi. Peste 100 de tei, plantaţi pe drumul Miceştiului

Publicat in Alba24, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Primăria Alba Iulia a demarat plantările de pomi într-o altă zonă recent modernizată din municipiu: Calea Moţilor, înspre cartierul Miceşti. Angajaţii “Salprest” au putut fi observaţi, miercuri, muncind din greu la amplasarea tinerilor tei care vor umbri plimbările albaiulienilor, dar acţiunea municipalităţii nu a trecut nici de această dată nesancţionată de cei care susţin că arborii sunt amplasaţi chiar sub firele de curent electric şi că în viitor vor crea probleme.

Cei care au avut drum prin zona respectivă susţin că arborii sunt plantaţi, pe trotuar, chiar sub liniile de curent electric şi că, odată ce vor ajunge la maturitate, fie vor trebui tăiaţi, fie vor afecta instalaţia de curent. Mai mult decât atât, oamenii se uită întrebători la dalele cu care a fost recent pavată zona şi care acum sunt scoase din nou, pentru a face loc copacilor.

Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia susţin că aceşti tei nu vor creşte foarte înalţi şi că vor fi în permanenţă toaletaţi, astfel încât să se dezvolte doar în coronament şi nu în înălţime. Din punctul de vedere al Primăriei, firele de curent sunt în perfectă siguranţă.

Plantările municipalităţii nu au trecut neobservate nici de reprezentanţii Opoziţiei. Vicepreşedintele PSD Alba Iulia, Vasile Crişan a declarat, miercuri, în conferinţă de presă că se plimbă prin Alba Iulia întrebându-se care sunt zonele modernizate, iar, în cazul tronsonului de pe Calea Moţilor, de ce angajaţii “Salprest” strică acum, pentru a planta pomi, ceea ce administraţia locală a realizat pe bani grei?

URL scurt: http://alba24.ro/?p=86299

Primăria Alba Iulia a demarat plantările de pomi într-o altă zonă recent modernizată din municipiu: Calea Moţilor, înspre cartierul Miceşti. Angajaţii “Salprest” au putut fi observaţi, miercuri, muncind din greu la amplasarea tinerilor tei care vor umbri plimbările albaiul

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 28 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 31 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 48 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 6 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°