Judecătoarele din Bucureşti care l-au scăpat pe Dinel Staicu de condamnarea la şapte ani de închisoare au ajuns ieri la DNA, procurorii demarând o anchetă amplă în acest caz. Conexiunile lui Dinel în lumea justiţiei se dovedesc extrem de interesante cu cât de apropiem mai mult de Craiova. Aici, RL a descoperit doi judecători de la Curtea de Apel bine conectaţi la interesele de afaceri ale fostului preşedinte al SIF Oltenia.
Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală faţă de cei trei magistraţi de la Curtea de Apel Bucureşti care au admis contestaţia în anulare formulată de Dinel Staicu, decizie în urma căreia afaceristul a fost scăpat de o condamnare definitivă la şapte ani de închisoare cu executare. Este vorba de Liliana Bădescu, Veronica Cârstoiu şi Dumitriţa Piciarcă, toate fiind învinuite de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, au declarat pentru RL surse judiciare. Doi dintre judecători, Piciarcă şi Cârstoiu, au ajuns ieri în faţa procurorilor DNA. Aceleaşi surse spun că şi Bădescu trebuia să vină tot ieri, însă se pare că a cerut un nou termen pentru a se prezenta la audieri. Ancheta în acest dosar a fost anunţată chiar de către procurorul şef al DNA, Daniel Morar, care a spus într-o emisiune la TVR că a fost deschisă o anchetă în legătură cu modul în care a fost eliberat Staicu.
De ce au ajuns judecătorii la DNA
Pe 22 februarie a.c., Curtea de Apel Bucureşti, în completul Bădescu-Cârstoiu-Piciarcă, admitea contestaţia în anulare formulată de Dinel Staicu şi, pe cale de consecinţă, dispunea anularea sentinţei pronunţată de aceeaşi instanţă, dar într-un alt complet, prin care Staicu fusese condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare. Prin contestaţia formulată, fostul preşedinte al SIF Oltenia, condamnat pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor, susţinea că ar exista autoritate lucru de