Un român consumă anual sub o jumătate de kilogram de miere, în timp ce media europeană este de 2,5 kilograme. Aceasta în condiţiile în care România ocupă locul patru în Europa din punct de vedere al producţiei de miere, a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea.
„România este una din ţările cu un consum de 400-500 grame de miere an/locuitor, mult sub media europeană având în vedere că în Europa se consumă de la 1,5 kilograme, la 2,5 şi chiar trei kilograme în ţările nordice”, a arătat Fetea.
Acest lucru se explică şi prin faptul că ţara noastră exportă jumătate din producţia obţinută. „Deşi România produce anual circa 20.000-22.000 tone de miere, consumă doar jumătate din producţie, restul plecând pe piaţa externă, fiind foarte căutată pe pieţele din vestul Europei”, a precizat preşedintele ACAR.
România are, în prezent, aproape 1,3 milioane de familii de albine, locul şapte în Europa şi locul patru cu o producţie medie de miere de 20.000 de tone anual.