Gunter Grass este un mare scriitor, un intelectual influent, s-ar dori o conştiinţă civică.

Dar, de-a lungul anilor, Grass a îmbrăţişat cauze îndoielnice. Nu mă refer doar la faptul că, adolescent fiind, a făcut parte din Waffen SS, ci şi la tăcerea sa legată de acel episod, la faptul că a trăit vreme de decenii în minciună, ca şi la entuziasmul cu care a salutat mişcarea pentru dezarmare nucleară din anii ’80, ca să dau doar aceste exemple. Grass a fost unul dintre principalii promotori ai doctrinei echivalenţei morale dintre URSS şi SUA (cu implicaţia că Statele Unite sunt o primejdie mai mare pentru “coexistenţa paşnică" decât Uniunea Sovietică).

Iată-l acum revenind în atenţia publică printr-un poem-ultimatum impregnat cu poncife anti-israeliene şi pledând pentru echivalarea unor situaţii câtuşi de puţin identice. Mai grav, Grass blamează Israelul, îl prezintă caricatural drept un pericol mortal pentru “fragila pace mondială", dovedind dispreţ pentru distincţia crucială dintre o democraţie parlamentară şi o teocraţie militaristă. Fenomenul Grass ilustrează ceea ce filosoful francez Bernard-Henri Levy a diagnosticat drept o hezbollizare a spiritelor.

Vreau să fiu bine înţeles: nu spun aici că fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireproşabilă. Există însă adevăruri factuale care trebuie luate în considerare dacă vrem să purtăm o discuţie raţională. Este un fapt demonstrabil astăzi că stânga radicală (dar uneori şi aceea mai puţin stridentă) a devenit refugiul iudeofobiei. Nu Israelul a cerut distrugerea Iranului, nu Israelul alimentează cu arme şi petrol regimuri criminale. Grass confundă dreptul unei democraţii la auto-apărare cu apetitul expansionist şi exterminist al unui regim fundamentalist. Discursurile incendiare ale lui Ahmadinejad nu sunt doar focuri de artificii retorice. Negarea Holocaustului face parte din imagin