Debutul: expunerea naţionalismului extremist. Una dintre epidemiile care au înfierbîntat România la începutul anilor ’90 a fost ura româno-maghiară. Privit de la distanţa a două decenii, fenomenul poate fi desluşit azi ca fiind produsul artificial al foştilor securişti. Alături de diversiunile de teren, în trusa de exaltare a sentimentelor naţionaliste o poziţie de mare preţ a avut-o mass-media. Toxina naţionalistă era prezentă în doze şi cu intensităţi diferite în presa vremii. Lăsînd deoparte România Mare – publicaţie cu un program declarat antimaghiar –, între cotidianele generaliste importante, două au funcţionat ca vectori de diseminare a ostilităţii interetnice: Jurnalul Naţional şi Adevărul (care, atunci, avea un cu totul alt concept editorial). Echipa de zgomote de la Televiziunea Română Liberă (TVRL) a contribuit semnificativ la explozia de violenţă interetnică de la Tîrgu-Mureş şi şi-a continuat misiunea de menţinere a populaţiei române într-o dispoziţie de permanentă suspiciune faţă de maghiari. Această patologie a presei a stîrnit apariţia Agenţiei de Monitorizare a Presei (azi ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei). Prima preocupare a celor care au iniţiat-o a fost legată de expunerea vocilor care otrăveau spaţiul public cu discursul instigator antimaghiar. În ce mă priveşte, eu eram rănit de halul în care clujenii, concitadinii mei, se lăsau vrăjiţi de fantoma „ameninţării maghiare“ şi promovau reprezentanţii unui partid naţionalist (PUNR) extremist. Agenţia a publicat rapoarte de monitorizare (primul sponsor istoric al Agenţiei a fost fundaţia americană National Endowment for Democracy) în care erau evidenţiate publicaţiile purtătoare de „hormoni“ antimaghiari. Nu a fost ocolită nici Televiziunea publică – pe atunci încă singurul actor important în spaţiul audiovizual. O monitorizare a ştirilor provenite de la redacţiile locale – destul d