Siria, ţară care se confruntă în prezent cu mişcări violente de contestare a regimului preşedintelului Bashar al-Assad, a cumpărat anul trecut din România grâu şi porumb în valoare totală de 80 de milioane de euro, de peste 2,5 ori mai mult decât în 2010, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Situaţia vine în contextul în care Siria riscă să fie supusă unui embargo de către economiile occidentale ca răspuns la confruntările violente dintre populaţie şi forţele de ordine controlate de autorităţile de la Damasc. Revoltele au început în urmă cu un an odată cu "primăvara arabă".
Deşi un embargo pentru comerţul internaţional cu alimente este puţin probabil, impunerea unui set de interdicţii pentru comerţul cu petrol ar lovi şi în exporturile româneşti, în condiţiile în care Siria îşi finanţează o bună parte din economie cu ajutorul încasărilor din vânzările de petrol.
Această situaţie vine în contextul în care Siria a fost în 2011 a patra piaţă de export a României atât în cazul grâului, cât şi în cel al porumbului. Astfel, în 2011 traderii români au livrat grâu de 35 milioane de euro pe această piaţă arabă, respectiv porumb de alte 45 de milioane de euro.
În cazul grâului, exporturile României pe această piaţă au crescut de aproape opt ori faţă de anul 2010, în timp ce livrările de porumb au avansat pe acelaşi interval de 1,5 ori.
Evoluţia livrărilor în străinătate de grâu sau porumb are o miză imensă în mersul exporturilor de produse agroalimentare. Anul trecut aproape jumătate din exporturile pe această linie au fost acoperite de materii prime printre care se numără grâul, porumbul sau floarea-soarelui. În 2011 România a trimis la export produse agroalimentare de 3,9 miliarde de euro, în creştere cu 27% faţă de 2010.
În acest context, ţările arabe au o importanţă strategică, în condiţiile în care o treime din ex