Numărul cumpărătorilor din perioada sărbătorilor de Paşte este în creştere faţă de anul trecut, însă aceştia cumpără mai puţin decât cu un an în urmă, a declarat directorul general al Auchan România, Patrick Espasa.
"Suntem încă în criză, dar sperăm ca prin deciziile Guvernului şi printr-o evoluţie bună a economiei lucrurile se vor îndrepta", a spus Espasa.
El a arătat că în primul trimestru cifra de afaceri a companiei este în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fără să ofere însă detalii.
Espasa a arătat că cel mai vizitat magazin al reţelei, Auchan Titan din Bucureşti, are zilnic circa 50.000 de vizitatori, respectiv 24.000 de cumpărători.
Grupul Auchan este prezent pe piaţa românească din anul 2006, primul hipermarket Auchan deschis fiind cel din cartierul Titan.
În prezent Auchan România deţine nouă magazine, iar până în 2015 are în plan să ajungă la o reţea de 15 unităţi, în urma unei investiţii de 150 de milioane de euro.
Numărul cumpărătorilor din perioada sărbătorilor de Paşte este în creştere faţă de anul trecut, însă aceştia cumpără mai puţin decât cu un an în urmă, a declarat directorul general al Auchan România, Patrick Espasa.
"Suntem încă în criză, dar sperăm ca prin deciziile Guvernului şi printr-o evoluţie bună a economiei lucrurile se vor îndrepta", a spus Espasa.
El a arătat că în primul trimestru cifra de afaceri a companiei este în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fără să ofere însă detalii.
Espasa a arătat că cel mai vizitat magazin al reţelei, Auchan Titan din Bucureşti, are zilnic circa 50.000 de vizitatori, respectiv 24.000 de cumpărători.
Grupul Auchan este prezent pe piaţa românească din anul 2006, primul hipermarket Auchan deschis fiind cel din cartierul Titan.
În prezent Auchan România deţine nouă magazine, iar până în 2015 are în