Un copil în vârstă de două luni a fost omorât în bătaie de bunica sa, în comuna Băcani, din judeţul Vaslui.
Bebeluşul a fost lovit de bunica sa, în vârstă de 36 de ani, pentru că nu se oprea din plâns. Copilul a fost găsit mort duminică seară, la câteva ore după ce fusese lovit cu palmele peste faţă de către bunica sa, supărată că acesta nu se oprea din plâns, informează Mediafax. A doua zi, bunicul copilului a mers la postul de poliţie din comună şi a anunţat decesul copilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, în urma necropsiei s-a stabilit că decesul a fost violent, iar bunica bebeluşului a fost reţinută sub acuzaţia de omor calificat.
“În acest caz au fost începute cercetări de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coodonarea unui procuror, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat. Femeia de 36 de ani a fost reţinută, iar în cursul zilei va fi dusă în instanţă cu propunerea de arestare preventivă” , a declarat, miercuri, Mihaela Ştraub.
Un copil în vârstă de două luni a fost omorât în bătaie de bunica sa, în comuna Băcani, din judeţul Vaslui.
Bebeluşul a fost lovit de bunica sa, în vârstă de 36 de ani, pentru că nu se oprea din plâns. Copilul a fost găsit mort duminică seară, la câteva ore după ce fusese lovit cu palmele peste faţă de către bunica sa, supărată că acesta nu se oprea din plâns, informează Mediafax. A doua zi, bunicul copilului a mers la postul de poliţie din comună şi a anunţat decesul copilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, în urma necropsiei s-a stabilit că decesul a fost violent, iar bunica bebeluşului a fost reţinută sub acuzaţia de omor calificat.
“În acest caz au fost începute cercetări de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coodonarea unui procuror, fiind înt