Ambasadorul agreat al Olandei la Bucuresti, Matthijs van Bonzel, a declarat intr-un interviu acordat Mediafax ca asteapta o programare la Presedintie, precizand ca, intre timp, poate sa-si faca munca, sa vada oamenii pe care este nevoie sa-i vada si sa fie, practic, activ profesional. Ambasadorul a adaugat ca a venit in Romania la sfarsitul anului trecut dar inca nu si-a prezentat scrisorile de acreditare la Presedintie.
"Este corect, nu mi-am prezentat inca scrisorile. Astept inca o programare", a spus Matthijs van Bonzel, raspunzand unei intrebari.
Intrebat cine este de invinovatit pentru ca, la peste patru luni de la sosirea la Bucuresti, inca asteapta aceasta intalnire, diplomatul spune: "Este prerogativa oricarui sef de stat sa primeasca ambasadori. Deci, asta este situatia si eu astept invitatia sa".
Pe de alta parte, ambasadorul spune ca poate sa-si faca munca si sa fie practic activ profesional. "Pot sa-mi fac munca, pot sa vad multi oameni pe care este nevoie sa-i vad pentru a-mi face o impresie buna despre tara, pentru a stabili o cooperare, pentru a promova interesele economice. Deci, din punct de vedere practic, pot sa fiu activ profesional", a precizat reprezentantul Olandei.
'); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/5010adb254f48a5cde45b2e2062ba8bc/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
Potrivit unor surse diplomatice, Matthijs van Bonzel se afla in Romania, la post, din data de 2 decembrie 2011. El a fost primit la MAE, dar nu si la Presedintie.
Partidul Laburist din Olanda, aflat in opozitie, a cerut, luni, Ministerului olandez de Ex