Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARGO SERV POST, amendată pentru că a încălcat drepturile Poştei Române

Publicat in Curierul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

ANCOM a amendat compania SC CARGO SERV POST SRL cu suma de 5.000 lei pentru că a perceput un tarif de 1 leu pe trimitere pentru colectarea, sortarea, transportul şi livrarea în Giurgiu a trimiterilor de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame. "CARGO SERV POST a încălcat astfel prevederile legale din domeniul serviciilor poştale care dau dreptul numai furnizorului de serviciu universal să colecteze, sorteze, transporte şi să livreze trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame la un tarif mai mic de 2 lei pe trimitere", a comunicat ieri ANCOM, precizând că, în România, furnizorul de serviciu universal este Compania Naţională Poşta Română SA (CNPR), care a dobândit acest drept în urma unei proceduri organizate de ANCOM în anul 2009.

CNPR beneficiază de dreptul exclusiv de a furniza anumite servicii poştale pentru că, în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, are obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, astfel încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleaşi tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde cantitatea de corespondenţă este mică şi din acest motiv activitatea nu este profitabilă.

CNPR are obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin o cutie poştală şi cel puţin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.

Orice furnizor de servicii poştale autorizat poate furniza şi servicii din sfera serviciului universal cu condiţia să respecte drepturile rezervate Poştei în ceea ce priveşte limitele de greutate şi de tarif, chiar şi în condiţiile în care acordă expeditoru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 8 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 10 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 7 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 9 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 7 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°