"România începe să aibă anticorpii necesari în ceea ce priveşte o justă administrare a banului public", a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, cu ocazia lansării Compartimentului de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
"Existenţa unei structuri de integritate pentru domeniul sănătăţii nu trebuie înţeleasă ca o culpabilizarea a personalului medical. Cred în devotamentul celor care au depus jurământul lui Hipocrate"', a declarat primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu la demararea proiectului.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, cu toate că an de an s-au propus îmbunătăţiri în cadrul legislativ şi anual au existat fonduri importante, "sectorul de sănătate este perceput ca ineficient, corupt şi rigid".
În prezent se lucrează la organizarea Departamentului de Integritate, după care va începe instruirea personalului timp de un an, apoi se va începe activitatea, care ia în calcul şi analiza achiziţiilor retroactiv. El a mai spus că urmează să se stabilească metodologia de lucru, criteriile şi instruirea personalului, iar noua structură va fi funcţională în câteva luni.
"Mesajul pe care îl transmit la această conferinţă este că nu corpul medical este în discuţie, ci modul în care se cheltuie banul public pentru aceste servicii, modul în care se fac achiziţiile publice, cu caiete de sarcini cu dedicaţie. Le ştim cu toţii. Le spunem sau nu le spunem, ele există", a precizat Gabriel Berca.
Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Alina Bica a declarat că MJ acordă o importanţă acestui proiect pentru că există o strânsă legătură cu Strategia Naţională Anticorupţie. De asemenea, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher, a spus că această structură a fost creată pentru combaterea corupţiei din sectorul sanitar.
"Datorită acestor eforturi comune, res