Fiul lui Dumnezeu, Care a luat trup omenesc şi muritor ca al nostru, a fost trădat, batjocorit, răstignit şi, în cele din urmă, pe crucea Golgotei, a primit să bea paharul despărţirii sufletului de trup, precum îl beau toţi fiii lui Adam. Fiul Omului a murit în vremea lui Ponţiu Pilat, dar, cu puterea Sa divină, a rupt cătuşele morţii şi a nimicit legea păcatului. După trei zile, Domnul a înviat, câştigând cea mai mare victorie asupra puterilor răului din lume. De atunci, putem striga cu Sfântul Apostol Pavel: „Unde-ţi este, moarte, biruinţa? Moarte, unde-ţi este boldul tău?” (I Cor. 15, 55).

În Ortodoxie, credinţa puternică în Învierea lui Hristos este, totodată, credinţa puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl mărturisim înBiserică se încheie cu cuvintele: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Învierea Domnului este binevestită, în noaptea de Paşti, nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii. Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi cu stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. Mântuitorul nostru este începătura unei generaţii de oameni, a celor mântuiţi, care nu mai stau sub sabia morţii. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „Precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (I Cor. 15, 22).

Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii de obşte este atât de puternică, încât cine respinge Evanghelia Învierii lui Hristos respinge şi învierea universală, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie să mărturisească şi învierea morţilor. Acest mare adevăr l-a arătat şi l-a susţinut cu putere Apostolul neamurilor, atunci când, după ce s-a întâlnit cu Hristos Cel înviat pe drumul Damascului,