Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul agreat al Olandei răspunde criticilor preşedintelui Băsescu

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Ambasadorul agreat al Olandei, Matthijs van Bonzel, a declarat, într-un intervu acordat Mediafax că Rotterdam „este de departe cel mai mare port din UE, ceea ce înseamnă că este cea mai mare poartă de intrare pentru tot ceea ce este legal, însă, fireşte, dacă eşti mare, atragi inevitabil şi tot ceea ce este illegal".

În ceea ce priveşte traficul de droguri, Matthijs van Bonzel spune că Olanda este foarte strictă în ceea ce priveşte comerţul şi marii traficanţi de droguri.

Dar, a precizat diplomatul, „tratăm utilizatorii individuali de droguri mai degrabă ca pe o persoană care fie are o problemă pe care trebuie s-o abordăm prin politicile de sănătate, fie - dacă este vorba despre cineva care creează probleme în societate - avem sistemele normale de poliţie şi justiţie care să se ocupe de aceşti oameni. Deci, avem o abordare mai pragmatică faţă de droguri, pe care am dezvoltat-o de-a lungul anilor şi care are rezultate relativ pozitive".

Ambasadorul s-a mai referit şi la site-ul PVV. El spune că, dacă ar exista vreun caz de discriminare, natura acestuia trebuie stabilită de judecători.

La sfârşitul anului trecut, după Consiliul European de iarnă, preşedintele Traian Băsescu a criticat de la Bruxelles Olanda pentru că se opune aderării României şi Bulgariei la Spatiul Schengen, atrăgând atenţia că nu punctul vamal românesc Albiţa este poarta de intrare a drogurilor în UE, ci Rotterdam.

„România are Albiţa - un punct de frontieră, Olanda are Rotterdam. Îmi pare rău, nu Albiţa este poarta de intrare a alcoolului, a ţigărilor şi drogurilor de contrabandă. Nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia. România continuă să lupte cu prostituţia, cu consumul de droguri", afirma Traian Băsescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, despre relația cu Nicușor Dan: „L-am susținut în 2012 pentru primărie, am lipit afișe”

HotNews acum 30 minute
George Simion a relatat, la Digi24, cum l-a cunoscut pe Nicușor Dan pe care l-a susținut în campania pentru Primăria Capitalei din 2012, liderul AUR spunând că, la acea vreme, a lipit afișe pentru actualul său contracandidat. „Cred că am participat

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum o ora
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Donald Trump promite un misterios ”anunţ foarte, foarte mare” înaintea turneului său în Orientul Mijlociu

G4Media acum 18 minute
Preşedintele american Donald Trump a promis marţi, în marja unei întâlniri cu premierul canadian Mark Carney în Biroul Oval, un ”anunţ foarte, foarte mare”, înaintea unui turneu în Orientul Mijlociu, în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 8 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

George Simion pregătește terenul pentru Călin Georgescu: „Trebuie să facă parte din conducerea acestei ţări”

HotNews acum o ora
Liderul și candidatul AUR în finala prezidenţială, George Simion, a afirmat marți seară, într-un interviu acordat Euronews România, că fostul candidat Călin Georgescu „trebuie să facă parte din conducerea acestei țări”, „dacă românii merg la vot și

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/20°
Iasi
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

9°/16°
joi

8°/13°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/18°
mie.

9°/14°
joi

9°/14°
vin.

7°/12°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

11°/16°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°