Noul ministru al Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, a declarat, miercuri, după investirea în funcţie, că în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană vor exista ‘poziţii foarte obiective şi pragmatice’ şi ar dori ca ministerul pe care îl conduce ‘să contribuie la această decizie’, notează Agerpres.
‘O să lucrăm în minister ca să avem poziţii foarte obiective şi pragmatice. Eu cred că întotdeauna un ministru al Mediului trebuie să fie foarte focalizat pe ceea ce vede din punct de vedere al protecţiei mediului. După aceea, sunt decizii pe care trebuie să le discutăm. Eu aş dori ca ministerul să contribuie la această decizie. Un ministru al Mediului trebuie să aibă rolul de ministru al Mediului’, a spus Korodi.
Mai multe declaratii ale ministrului Korodi pe Agerpres.ro