SIF Moldova (SIF2), acţionar semnificativ al Băncii Transilvania (TLV), propune celorlalţi acţionari ai băncii răscumpărarea a 0,84% din acţiuni, pachet evaluat la 16,8 mil. lei (3,8 mil. euro) în funcţie de cel mai recent preţ de la Bursă.
Acţiunile răscumpărate ar urma să fie distribuite angajaţilor în cadrul unui program de fidelizare pe o perioadă de cel puţin trei ani, potrivit unei completări aduse adunării generale a acţionarilor Băncii Transilvania, programată pentru 27 aprilie.
Dacă propunerea va fi acceptată, Banca Transilvania va răscumpăra titlurile la preţuri între 1 leu/acţiune şi 2 lei/ acţiune. Titlurile ar urma să fie răscumpărate în termen de 18 luni de la publicarea deciziei AGA în Monitorul Oficial.
Banca are în derulare în prezent un program similar de răscumpărare, în care este vizat un pachet de 0,95% din titluri. Programul a fost aprobat în aprilie 2011 şi acţiunile respective vor fi utilizate tot în cadrul unui program de fidelizare a anagajaţilor. De la începutul anului, Banca Transilvania a răscumpărat acţiuni în valoare de peste 7 mil. lei.
În AGA programată pentru 27 aprilie, acţionarii vor discuta şi propunerile Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania de majorare a capitalului social cu 129,3 mil. lei, la 1,903 mld. lei, prin capitalizarea unor rezerve, precum şi o emisiune de obligaţiuni convertibile de 30 mil. euro. Principalii acţionari ai Băncii Transilvania sunt BERD, cu 14,6% din acţiuni, Bank of Cyprus, cu 9,6%, Horia Ciorcilă, preşedintele CA, cu aproape 5%, şi SIF Moldova, SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia, fiecare cu câte circa 5%.
SIF Moldova (SIF2), acţionar semnificativ al Băncii Transilvania (TLV), propune celorlalţi acţionari ai băncii răscumpărarea a 0,84% din acţiuni, pachet evaluat l