Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna grea reduce produţia de miere

Publicat in Capital, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Schimbările climatice din iarna care tocmai a trecut vor avea urmări asupra producţiei de miere din acest an, a spus Ion Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine.

„Nu ne aşteptam să fie o iarnă atât de grea. Au fost zone unde s-au înregistrat minus 15 grade câte două săptămâni. Din această cauză familiile de albine au ieşit slăbite din iarnă, aşa că producţia de miere ar putea fi mai scăzută în acest an. Nu ştim deocamdată care va fi producţia pentru că depindem încă de multe lucruri, de exemplu de cât de afectaţi au fost salcâmii. Peste două săptămâni vom vedea dacă aceştia au îngheţat, caz în care producţia de miere va fi serios afectată”, a spus Fetea.

El a arătat că anul trecut producţia de miere a fost de aproximativ 20.000 tone, din care jumătate a mers spre export.

„Mierea românească este foarte căutată în vestul Europei. Multă miere de la apicultorii noştri ajunge în Germania, acolo unde este amestecată cu altă miere, din China sau Argentina, şi apoi vândută ca fiind miere made în Germania”, a spus Fetea.

În România sunt 1,3 milioane familii de albine, deţinute de 40.000 de apicultori.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 39 minute
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Prima reacție a celor de la L'Equipe, după Lyon - FCSB 4-0

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Jurnaliștii francezi de la L'Equipe au reacționat imediat după ce favoriții lor au câștigat și al doilea meci în fața campioanei României, . - RMC Sport - Le Figaro

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

SUA: Un judecător dispune reangajarea a mii de bugetari concediați de Administrația Trump

HotNews acum 10 ore
Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă șase agenții federale să reangajeze mii de funcționari recent concediați în cadrul măsurilor noului președinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar, tra

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 12 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°