Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul privind numirea lui Attila Korodi în funcția de ministrul al Mediului și Pădurilor şi a făcut mai multe declaraţii legate de Roşia Montană şi Cupru Min.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seară că România nu are resurse de a crea locuri de muncă decât dacă privim spre reluarea activităţilor de exploatare a resurselor naturale, fie că este vorba de aur, cupru sau gaze de şist, punctând că singura soluţie este parteneriatul cu firme străine, în condiţiile în care ţara noastră nu beneficiază de sumele necesare unor exploatări care să protejeze şi mediul.
"Poate o astfel de ceremonie ar trebui să fie zero conflictuală şi nu mă refer neapărat la desemnarea dumneavoastră, ci la faptul că deţineţi un portofoliu vital, care vizează exploatarea în continuare a resurselor României. Sunt convins că ceea ce voi spune va genera dezbateri în presă şi atacuri consistente, cu siguranţă, nedrepte, dar trebuie să vă spun ce am de spus. În momentul de faţă, România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă, decât dacă privim cu responsabilitate la reluarea activităţii de minerit în domenii care, prin evoluţia pieţelor, fac din nou rentabilă exploatarea unor resurse naturale", a spus Băsescu, în discursul susţinut la ceremonia învestiturii în funcţia de ministru al Mediului a lui Attila Korodi.
El a ţinut să precizeze că investiţia de la Roşia Montană stă blocată încă din 1997, dar a amintit şi de situaţia de la Cupru Min.
"Aş vrea să vă spun că datorită demagogiei şi laşităţii demnitarilor români, investiţia de la Roşia Montană stă blocată din 1997, iar în perspectiva imediată se prefigurează procese extrem de costisitoare. De asemenea, ştim toţi artificiul prin care Cupru Min a mai reuşit să obţină profit anul trecut. Pur şi simplu nu a făcut investiţii pentru deschider