Exista un aspect asupra caruia Traian Basescu are perfecta dreptate: avem o clasa politica de o teribila lasitate. Si de o teribila ipocrizie as adauga eu. Iar cazul Rosia Montana este un exemplu perfect.

De ani de zile, mai precis din 2007, povestea aceasta treneaza intr-un razboi de gherila intre sustinatorii si adversarii, mai mult sau mai putin interesati direct, ai deschiderii exploatarii de aur. Nu e o chestiune usoara si nici certa.

Exploatarea cu cianuri functioneaza in perfecte conditii de siguranta si in alte tari ale lumii, de exemplu, Finlanda. Sunt insa multe alte modele importate de Romania si perfect functionale in tarile lor de origine, dar care in Romania s-au dovedit un fiasco. La impumutat si deformat modele suntem specialisti. Iar in cazul cianurilor efectele unui esec ar fi mai mult decat dezastruoase pe termen foarte lung.

Interesant este ca linia de demarcatie intre tabere nu respecta aliniamentul Putere - Opozitie. Avem in tabara presedintelui oponenti fermi ai proiectului, precum Monica Macovei, si avem in tabara Opozitiei sustinatori ai proiectului Rosia Montana, precum sotia presedintelui PNL, Adina Valeanu, care, in urma cu ceva vreme organiza la Bruxelles un seminar in favoarea Gold Corporation. Asadar, o dilema grea.

Dar nimeni n-a spus ca guvernarea unei tari este o chestiune usoara. Si tocmai de aceea, autoritatile ar fi avut obligatia sa decida ce prefera: riscul unei contaminari majore sau ratarea unei oportunitati economice. Indiferent care ar fi fost alegerea, in mod cert cineva ar fi contestat-o vehement, cu costuri electorale inevitabile.

Dar toate acestea nu justifica sub ncio forma pasarea problemei vreme de 5 ani de zile. Guvernul Romaniei, ca se numea Tariceanu, ca se numea Boc, ca se numeste Ungureanu trebuia, trebuie sa ia o decizie politica transanta, pe baza verd