Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne vom lega de Ungaria, dar nu cu o AUTOSTRADĂ ci cu o pistă de biciclete

Publicat in Capital, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Dacă în domeniul autostrăzilor ne vom putea lega de Ungaria abia în 2014, întrucât vecinii noştri au anunţat că nu vor termina în 2013 tronsonul care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, avem toate şansele ca la finele anului, mai exact în decembrie să avem o pistă de biciclete comună cu Ungaria.

Între oraşele Fehergyarmat din Ungaria şi Satu Mare din România va fi construită o pistă de biciclete, au anunţat contractorii proiectului miercuri, la Csenger /nord-estul Ungariei/, transmite MTI, citată de Agerpres.

Va fi vorba de un drum de asfalt cu lăţimea de trei metri şi cu o lungime de 49 km, care va trece prin 20 de localităţi din ambele ţări şi care va fi construit de-a lungul râului Someş. Secţiunea de pistă din Ungaria va avea 27 de kilometri, iar cea din România – 22 de kilometri.

Drumul pentru biciclete este programat să fie inaugurat în decembrie 2012, costurile fiind estimat la 1,6 miliarde de forinţi (5,6 milioane de euro). Proiectul face parte din Programul de cooperare transfrontalieră între România şi Ungaria, mai arată sursa citată.

În toamna anului trecut, capital.ro informa că ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri trebuie finalizaţi în 2013. Acest tronson este echivalentul autostrăzii Arad-Nădlac, ale cărei lucrări abia ce au fost inaugurate și la noi. Conform unui articol publicat de portfoliu.hu, tronsonul mult așteptat și de noi va fi gata în 2014 și nu în 2013, așa cum era anunțat inițial.

Cum arată, pe cifre, diferența

Lungimea autostrăzii pe care ungurii o au de făcut este aproape de două ori mai mică decât cea pe care trebuie s-o facem noi, dar suma este aceeași. Mai precis, cu aproximativ 200 de milioane de euro, noi facem 38 de km de a

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 42 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°