Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii braşoveni vor fi la datorie de Paşte

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Militarii se vor asigura ca Sărbătorile Pascale se vor desfăşura fără incidente neplăcute.

Pentru că în această perioadă există riscul producerii unor incendii în preajma lăcaşelor de cult, specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

1. Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor, iar pentru evitarea supraaglomerăriibisericii, se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în exterior;

2. Instruirea cetăţenilor înaintea începerii manifestărilor religioase de cătreslujitorii bisericii, pentru cunoaşterea regulilor ce trebuie respectate în biserică, de către credincioşi, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare în situaţia izbucnirii unui incendiu, pentru păstrarea calmului şievitarea panicii pe durata evacuării construcţiei în cazul unei situaţii de urgenţă;

3. Menţinerea prin blocare a uşilor de acces / evacuare în poziţie deschisă, înmod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;

4. Parcarea autocarelor sau autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;

5. Marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz depericol, pentru evitarea producerii de accidente;

6. Aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul construcţiei şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie sau elemente combustibile);

7. Supravegherea permanentă a lumânărilor căzute sau consumate, amijloacelor de încălzire ale lăcaşurilor de cult, precum şi interzicerea fumatului. După terminarea slujbelor religioase,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 31 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 31 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Rusia a fost exclusă din nou de la ceremoniile de comemorare a eliberării lagărului Auschwitz

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o „astfel de prezenţă ar f

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°