Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Jurnalul unei supravieţuitoare de pe Titanic. Vasul i s-a părut sub orice critică. Colega ei de cameră a presimţit dezastrul

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Jurnalul Hildei Slayter, o supravieţuitoare a scufundării Titanicului, a zăcut aproape un secol în arhivele nurorii sale, care nu credea că are cine ştie ce valoare. Documentul a intrat recent în posesia scriitorului canadian Alan Hustak, urmând să fie publicat în câteva zile. Alan Hustak călătoreşte în prezent pe vasul MS Bamoral, care reface călătoria Titanicului, alături de omul de afaceri român Cornel Tăbăcaru. La intervenţia acestuia, Hustak a acceptat să povestească în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional despre cele relatate de Hilda Slayter în timpul călătoriei sale pe Titanic.

"Hilda Slayter nu era deloc interesată de renumele Titanicului. Pur şi simplu dorea să ajungă cât mai repede în Canada, unde urma să se mărite. Aşa că s-a îmbarcat pe Titanic aşa cum ne-am sui noi într-un taxi. Nu o interesa cu ce ajunge, o interesa doar să ajungă la destinaţie", povestşte Alan Hustak.

Scriitorul canadian, al cărui interes pentru Titanic l-a făcut să scrie mai multe cărţi legate de subiect, a reuşit, în urmă cu 20 de ani, să obţină câteva fotografii ale Hildei. Abia recent a putut să dea şi de jurnalul pasagerei îmbarcate, în grabă, în urmă cu 100 de ani pe Titanic. Hilda era nepoata constructorului vasului, Samuel Curnard, însă cererea atât de mare pentru un loc pe cel mai modern vas al lumii a făcut ca pasagera să obţină un loc doar la clasa a doua.

"A fost nevoită să călătorească la clasa a doua, pentru că la clasa întâi nu mai erau bilete. În jurnal, Hilda descrie cu dezgust condiţiile în care este nevoită să locuiască. Când a ajuns în cabina ei, era apă pe podea. Hilda era foarte bogată şi nu era obişnuită cu astfel de condiţii", spune Alan Hustak.

Trusou de 7.000 de dolari

Noua dezamăgire a Hildei era ultima dintr-un şir mai lung. Hilda Slayter s-a născut în Halifax, Nova Scotia, la 5 aprilie 1882. A fost fiica unui doctor bogat, c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum 33 minute
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

An nou, oră nouă. Vă așteptăm la ora 16:00 pe canalul de YouTube – ProSport, la „EXCLUSIV RAPID”, alături de Alexandru Ioniță, Viorel Moldovan, Cristi Ignat și Bogdan Ungureanu!

Cancan acum 33 minute
Mai sunt 13 zile până la primul meci oficial din 2025, iar echipa se pregătește de ieri, în cantonamentul din Dubai. Vorbim despre transferuri și despre ceea ce urmează pentru Rapid în acest an, în liga 1, Cupa României și (de ce nu?) în cupele euro

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 3 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 3 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 3 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Reacția lui Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină scumpă: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”

Libertatea acum 2 ore
Codin Maticiuc îi ia apărarea lui David Popovici, după criticile lui Cristian Tudor Popescu. Sportivul și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 4 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 2 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°