Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manipularea bursei va fi pedepsită cu închisoarea

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate şi manipularea pieţei ar trebui considerate infracţiuni penale în toate statele UE.

Europarlamentarii votează astăzi, în Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European, raportul referitor la propunerea de directivă care va obliga statele membre să introducă în legislaţia naţională sancţiunile penale pentru utilizările abuzive ale informaţiilor privilegiate şi manipulările pieţelor financiare.

Tentativa de a desfăşura activităţi de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate sau de manipulare a pieţei ar trebui să fie pedepsită, de asemenea, ca infracţiune penală. Delictul legat de informaţiile privilegiate ar trebui să se aplice persoanelor care deţin astfel de informaţii şi sunt conştiente de natura lor, mai prevede propunerea de directivă.

Manipulare fără frontiere

„În prezent există diferenţe mari în legislaţiile naţionale. Cinci state UE nu au sancţiuni penale pentru divulgarea de informaţii privilegiate de către un deţinător primar de informaţii privilegiate, iar opt state membre nu au sancţiuni pentru deţinătorii secundari de informaţii privilegiate. În plus, există un stat membru care nu impune în prezent sancţiuni penale pentru utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate de către un deţinător primar de astfel de date şi patru state membre care nu impun sancţiuni pentru manipularea pieţei", se arată în raportul Arlene McCarty.

Propunerea Comisiei pe acest subiect arată că regulile diferite şi chiar divergente ale statelor membre privind impunerea de sancţiuni penale pentru infracţiunile de abuz de piaţă creează o nişă pentru infractori, care deseori profită de un sistem de sancţiuni mai puţin sever.

Abuzul şi încrederea investitorilor

Comisia Europeană apreciază că, din cauza efectelor negative pe care le provoacă tentativele de u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 33 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 47 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 32 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°