Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hai, gata cu fotosinteza!

Publicat in Ziua Veche, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Frunzăverde s-a săturat să livreze clorofilă partidului-stat şi trece la PNL. Pe lângă asta, mai apar 40 de primari PDL anunţaţi ca bonus.

După Frunzăverde, presa a vehiculat alte nume cu adevărat absurde. Să crezi că 40 de primari pleacă aşa, dintr-o dată, din PDL, parcă ar mai merge, dar să spui că Broscoiul sau Roberta, sau madam Cocoş pleacă din PDL, este chiar ceva ce nu puteai să crezi, nici dacă vedeai. Atunci de unde şi de ce au apărut aceste zvonuri şi mai ales cine a avut interes să le arunce pe piaţă?

Să fie USL-ul? Unii aşa ar spune şi justifică asta prin dorinţa de a crea panică în rândul parlamentarilor PDL şi a-i determina să îl urmeze pe Frunzăverde şi pe ceilalţi „presupuşi” că ar mai demisiona. Nu ţine. Nu ţine, pentru că au propriile lor surse şi sunt primii care află ce se întâmplă prin sferele partidului-stat. Atunci cine a lansat zvonul şi mai ales, pentru cine ? Undeva mai jos, undeva prin fundul sertarului vezi o ştire mică mică despre Cupru Min şi o cifră şi mai mică mică, adică 200 milioane Euro cu care Roman Cooper Corp. a intrat in posesia a 60% din rezervele de cupru ale României. Citind ştirea am avut senzaţia că e ceva greşit pe acolo, eu credeam că acesta a fost comisionul. Cui îi plac tomatele aşa de mult? Cândva, cineva spunea că nu mai cumpără zarzavaturi din import, din patriotism. Înseamnă că omului îi plac aşa de mult tomatele, probabil soiul inimă de bou, încât şi-a propus să mănânce pe pâine toate roşiile româneşti. A început cu Roşia Poeni, urmează Roşia Montana. Aşa da patriotism. Parcă văd reclama :” Români, ajutaţi agricultura românească. Mâncaţi roşiile româneşti. Încurajaţi producţia românească şi umpleţi buzunarele exportatorilor de roşii!” Bineînţeles, această ştire mică mică nu are nicio legătură cu demisia Elenei Udrea, a lui Oltean sau Roberta Anastase. Uite cum revăd reclama aia cu copilul, care nu şt

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 49 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 33 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 49 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 39 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°