La finalele Campionatului Naţional al Cluburilor Sportive Şcolare la gimnastică artistică, sportivul Talan Zoltan, component al echipei Liceului cu Program Sportiv Târgu-Mureş a cucerit medalia de argint în proba de sol la nivelul I.
În competiţia disputată la Buzău în perioada 7-10 aprilie echipa profesorilor Panczel Rudolf şi Ioan Ghira a ocupat locul VI în finala la care au fost prezente 12 echipe. Sportivul mureşean s-a remarcat în această probă, dar a fost aproape de podium şi la alte aparate. Din echipa şcolii târgumureşene, toţi elevi ai clasei a treia au mai făcut parte următorii sportivi: Tatar Botond, Berekmeri Alpar, Cosmin Şandor, Balint Zsolt şi Hathazi Mihaly. Gimnaştii acestei echipe s-au aflat la primul concurs de o asemenea anvergură, astfel încât calificarea în finala probei pe echipe poate fi considerată un rezultat bun, în comparaţie cu alte echipe cu mai mare tradiţie şi condiţii de pregătire superioare. „Având în vedere faptul că majoritatea gimnaştilor de la o anumită vârstă se orientează spre alte discipline, chiar dacă evoluţiile lor nu au adus clasări pe podium, cei doi au avut evoluţii meritorii. Când ajung la un nivel, pentru ca gimnaştii să facă un pas înainte, aceştia se orientează spre alte cluburi, care oferă condiţii superioare de pregătire. Pentru acest pas pot interveni însă şi părinţii, care rareori sunt de acord ca aceştia să plece de acasă”, a spus profesorul . La finalele Campionatului Naţional al Cluburilor Sportive Şcolare la gimnastică artistică, sportivul Talan Zoltan, component al echipei Liceului cu Program Sportiv Târgu-Mureş a cucerit medalia de argint în proba de sol la nivelul I.
În competiţia disputată la Buzău în perioada 7-10 aprilie echipa profesorilor Panczel Rudolf şi Ioan Ghira a ocupat locul VI în finala la care au fost prezente 12 echipe. Sportivul mureşean s-a remarcat în această probă, dar a fost