Pe piaţă circulă ideea că, deşi banca centrală reduce dobânzile, economisirea tot creşte, chiar dacă nu reuşeşte să compenseze liniile externe de finanţare, care s-au repatriat. Această idee este perfect adevărată, însă apare o întrebare: De ce economisirea nu generează performanţă? Din cauza mediului economic ostil. Sigur economisirea tot creşte – în ciuda scăderii dobânzilor –, numai că economiile sunt în lei. Iar liniile externe care au plecat erau în valută.

A doua idee adevărată care circulă pe piaţă este că activitatea de creditare nu mai e îngheţată, s-a reluat în paralel cu reducerea dobânzii de politică monetară. Da, numai că împrumuturile pe termen mediu şi lung solicitate de companii sunt în mare parte în valută, nu în monedă naţională. Şi încă un “amănunt”. În patru ani, dobânda-cheie s-a micşorat de la 10,25% la 5,25%, însă dobânda la credite s-a înjumătăţit mai repede, de la 30% la 15%-16%. Rămâne într-adevăr problematic ecartul mare dintre dobânzile la depozite de 5%-6% şi dobânzile la credite de 15%-16%. Dar poate că o măsură care să acţioneze în sensul scăderii marjei dintre dobânzile active şi cele pasive ar fi ca partea de depozite pe care băncile sunt constrânse să le dea BNR sub forma rezervelor minime obligatorii (RMO) să fie remunerată mai bine, pentru că în prezent RMO în lei sunt bonificate cu doar 1,2%.

Aşadar, principala problemă este că nimeni nu ia credite în lei pe termen mediu şi lung, ci recurge la finanţări în monedă naţională din descoperitul de cont ataşat cardului de salarii. O astfel de atitudine e firească, în condiţiile în care obiectivul de trecere la euro a rămas “ţintuit” pentru 2015. Până atunci mai sunt doi ani şi jumătate. Ce sens are să iau un credit de investiţii pe cinci ani în lei, când pot lua unul ieftin în euro, în condiţiile în care cea mai mare parte a perioadei până la scadenţă se derulează în zona