Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi şoferii români se simt răzbunaţi. Este cea mai bună veste pe care au primit-o în ultima vreme

Publicat in Antena 3, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Senatul a adoptat tacit, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate şi depozitate în locuri special amenajate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie, obturează traficul rutier sau accesul în instituţiile publice, scrie Mediafax.

Propunerea legislativă privind ridicarea şi depozitarea vehiculelor staţionate neregulamentar îi are ca iniţiatori pe senatorii PSD Laurenţiu Coca, Alexandru Cordoş, Dan Şova, pe senatorul independent Ion Toma, deputaţii independenţi Tudor Ciuhodaru şi Oana Niculescu-Mizil, deputaţii PSD Marian, Florentin Gust, Florin Luca, Claudiu Manda, Adrian Mocanu, Andrei Steriu şi Costin Vasilică.

În proiect se arată că ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate reprezintă o "măsură excepţională", luată în cazul vehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie, să optureze traficul rutier sau accesul în instituţiile publice.

Potrivit iniţiativei legislative, parcarea neregulantară în altă situaţie ar urma să se sancţioneze numai cu amendă. În expunerea de motive, autorii proiectului arată că ridicarea maşinilor a devenit o reală problemă la nivel naţional şi că zilnic sunt ridicate mii de maşini pentru parcare neregulamentară, în condiţiile în care nu există suficiente locuri de parcare.

Iniţiatorii mai propun ca sumele încasate ca urmare a ridicării şi depozitării vehiculelor să constituie venituri la bugetele locale şi să fie folosite pentru amenajarea locurilor de parcare şi pentru achiziţionarea de utilaje speciale pentru pentru ridicarea şi depozitarea vehiculelor parcate neregulamentar.

O altă prevedere stabileşte că solicitarea de sume de bani cu titlu de contravaloare a serviciilor de ridicare, transport şi depozitare de către firme private este interzisă

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°