De cum îngena gerul şi suspina streaşina, se puneau orătăniile pe ouat. Gâştele, raţele şi găinile simţeau parcă primăvara în fiecare răsucire de vânt. Adulmecau prin ciocurile ferme ori caraghioase adierea din răscrucea anotimpurilor şi-o îngânau într-un fel anume. Le găseam pitulate în cotloanele şoprului ori prin podul plin cu fân. Îşi făceau cuibare unde nici nu bănuiai şi gângureau spornic. Chiar şi în bălegarul frământat de copitele oilor îşi improvizau culcuşuri. Înaintam anevoie prin noroaiele amestecate cu paie, în căutarea ascunzătorilor misterioase. Strângeam în poală bilele alea ţuguiate şi albe, atent să nu le stric fragilitatea.

Când urcam în pod mă învăluiau miroasele de iarbă cosită de demult. Tolănit pe lucerna uscată de cu toamnă, mă năpădea dorul de vara parfumată. Şi-o căldură înmiresmată se ridica din grămăjoarele sortite să fie rumegate de dobitoacele din obor în dârdora iernii. La sfârşit de martie, ma-marea alegea ouăle pentru clocit. Le lua în mâna aspră, unul câte unul, şi le cerceta pe îndelete în lumina lămpii cu gaz. Seara, la lăsarea întunericului. Flacăra de la feştila înmuiată în gaz le scotea la iveală "sămânţa”. Un bănuţ gălbui, răsărit spre capătul ascuţit. Ori dimpotrivă, la cel rotunjit mai domol.

Stăteam alături de bătrâna mea, fascinat de vrăjitoria ce se desfăşura chiar sub ochii mei de copil uimit. Pe cele cu "sămânţă” le aşeza într-o cutie de lemn şi le păstra la răcoare, în odaia neîncălzită. Spre Paşte, cădeau găinile cloţe. Şi gâştele cădeau cloţe, numai raţele nu se învoiau la aşa ceva. Habar n-am de ce se încăpăţânau să-şi dea ouăle altor zburătoare domestice, şi nici azi n-am desluşit pricina lipsei lor de instinct matern ! Cloţele astea se trezeau dintr-odată încremenite într-un loc, iar dacă te apropiai de ele te încăierau. Îşi zbârleau penele, îşi înfoiau aripile şi se repezeau să te lovească cu pliscu